Drumul istoriei, pe scurt
Istoria romilor din România este, în mare parte, o istorie scrisă de alții despre ei. Mai jos am încercat să o spunem simplu, în cinci etape, fără să ascundem nimic din ce a fost greu.
-
Secolele XIV–XIX
Robia
Romii sunt atestați documentar în Țara Românească încă din 1385. Timp de aproape cinci secole, au trăit ca robi ai domniei, ai mănăstirilor și ai boierilor. Un copil rom se năștea rob și murea rob. Putea fi vândut, dăruit sau despărțit de familie doar din cauza originii și a culorii pielii. Chiar și romii fără stăpân erau, oficial, robii statului.
Robia a fost abolită abia în 1855 în Moldova și în 1856 în Țara Românească, atunci când elitele vremii au ales să se alinieze ideilor europene ale Iluminismului.
-
1856–1940
Libertate fără șanse
Dezrobirea a adus libertatea pe hârtie, dar nu și pământ, locuințe sau acces la educație. Mentalitatea majorității s-a schimbat foarte greu. Romii au continuat să fie priviți ca oameni de rang inferior, iar marginalizarea a trecut, practic, de la o generație la alta.
-
1942–1944
Holocaustul
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, regimul de atunci a deportat în Transnistria aproximativ 25.000 de romi, printre care familii întregi, cu copii și bătrâni. Potrivit Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, aproape jumătate dintre ei au murit de foame, frig și boli. Este un capitol pe care multă vreme manualele l-au trecut sub tăcere.
-
1948–1989
Asimilarea forțată
Regimul comunist nu a avut politici de incluziune socială pentru romi. În schimb, a încercat să le schimbe radical modul de viață: i-a obligat să devină sedentari și să-și abandoneze meseriile tradiționale pentru locuri de muncă în industrie. Din cauza sărăciei, mulți copii au ajuns în case de copii și orfelinate. Politica aceasta de cvasi-asimilare a eșuat.
-
După 1989
O tranziție grea
Democrația a venit, dar discriminarea a rămas. Mulți romi erau fără studii și fără calificare, într-o țară săracă, condusă ani la rând fără o strategie reală de dezvoltare. Alte foste țări comuniste, precum Polonia, au avut o tranziție mai reușită. După anii 1990, șansele de a trăi decent în România pentru cei necalificați au devenit foarte mici, așa că mulți romi, dar și mulți români săraci, au plecat în străinătate ca să-și poată întreține familiile.
Există și romi care au reușit să se integreze și să aibă succes. De cele mai multe ori, reușita lor este rezultatul înțelepciunii și al eforturilor uriașe ale propriilor familii, nu al unor programe publice.
Ce ne spune istoria
Romii au trăit în robie aproape cinci sute de ani, iar în ultimii o sută cincizeci de ani au îndurat persecuții și discriminare. De aceea, situația de azi a multor comunități nu poate fi pusă doar pe seama oamenilor care le formează. Ea reflectă, în mare măsură, calitatea politicilor și a instrumentelor oferite de autoritățile române și europene în ultimele decenii.
Un elev poate câștiga medalii dacă are un profesor bun și muncește mult. Fără un profesor bun, oricât de talentat ar fi, îi va fi foarte greu să învețe și să-și dezvolte abilitățile.
Comunitățile de romi fac ce pot cu instrumentele care le-au fost puse la dispoziție. Dacă instrumentele sunt slabe, și rezultatele vor fi slabe.
Ce se poate schimba
Multe dintre programele de incluziune de până acum au rămas la stadiul de promisiuni. Strategiile au repetat idei vagi de la o ediție la alta, fără planuri detaliate de acțiune și fără ca cineva să urmărească rezultatele. Credem că lucrurile se pot schimba doar dacă se îndeplinesc câteva condiții:
- Voință reală. Autoritățile române și europene trebuie să vrea cu adevărat incluziunea romilor, nu doar să o bifeze în documente.
- Programe adaptate fiecărei comunități. Nevoile unui sat din Ilfov nu sunt aceleași cu ale unui cartier dintr-un oraș mare. Societatea civilă romă poate construi programe pe măsura fiecărei comunități locale.
- Răbdare și continuitate. Ce facem astăzi cu copiii romi va începe să dea roade peste 15–20 de ani, în beneficiul întregii societăți.
De noi depinde dacă următorii douăzeci de ani vor semăna cu ultimii o sută cincizeci sau dacă vor fi o punte spre o nouă eră pentru comunitatea romă. Pentru asta există Baro Drom.